AMI, noua concurentă de la Sunt celebru, scoate-mă de aici: „Îmi doresc să mă recâștig!”

AMI a acceptat provocarea „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, iar înainte de a pleca în junglă ne-a oferit un interviu exclusiv în cadrul căruia a vorbit despre cele mai mari frici ale sale, despre lucrurile care o să îi lipsească, dar și despre gândurile cu care pleacă la drum!

AMI este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară și întotdeauna aduce zâmbetul pe buzele celor de acasă. Recent, ea a acceptat provocarea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, dar nu înainte de a ne oferi un interviu în care a vorbit despre mai multe aspecte ale plecării sale.

Întrebată cum crede că se va înțelege cu ceilalți colegi din junglă, AMI a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: 

„În primul rând, eu sunt un om prietenos, cald, mă atașez repede de oameni, mai ales dacă sunt veseli, empatici, modești, onești... Sunt lipicioasă, mă fac plăcută, așa îmi place să cred. Acesta va fi, pentru mine, un avantaj”, a spus ea.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește interacțiunea nepotrivită cu ceilalți concurenți, AMI susține că lipsa respectului o va face să își iasă din minți!

„M-ar face să nu mă înțeleg cu ei diferența de principii, valori și percepții. La mine e totul până la respect! Dacă nu este respect, bună-voință și bun-simț, o să înceapă o răscoală!”, a mai spus ea.

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Sunt celebru, scoate-mă de aici

Articole pentru emisiune Sunt celebru, scoate-mă de aici

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni