Catalin Morosanu - parcursul unui invingator in jungla africana. PRO TV - lider de audienta in toate cele 21 de editii!

Catalin Morosanu - parcursul unui invingator in jungla africana. PRO TV - lider de audienta in toate cele 21 de editii!
Data: 10 Martie 2015

Dupa 3 saptamani, au ramas doar 3 celebritati in marea finala de duminica seara. Ruby, Morosanu si Dorian au reusit sa faca fata provocarilor la care au fost supusi si sa castige simpatia telespectatorilor. La finalul acestei perioade, Ruby a obtinut locul trei, Dorian s-a clasat pe locul al doilea, iar Catalin Morosanu a primit mult ravnitul titlu de Regele junglei. 

Luni seara, Oana Tache a prezentat intr-o editie speciala Sunt celebru, scoate-ma de aici! drumul spre victorie al Regelui junglei, Catalin Morosanu. In intervalul orar 22:21 – 23:23, editia speciala a fost lider de audienta pe toate segmentele de public, fiind urmarita la nivel national de peste 1 milion de romani. La nivelul publicului comercial, cu varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani, editia speciala a obtinut un rating mediu de 8.3 puncte si o cota de piata de 22.2%, in timp ce televiziunea situata pe locul doi a inregistrat 6.7 puncte de rating si 17.9% share.

"Aventura in jungla africana a inceput acum 21 de zile pentru cele 12 celebritati care au fost nevoite sa infrunte foamea, ploaia, cele mai ingrozitoare fobii si sa doarma sub cerul liber. Acum e timpul sa il cunoasteti pe cel care a facut fata tuturor provocarilor primului sezon “Sunt celebru, scoate-ma de-aici!” la PRO TV. Iar eu, dupa un maraton extrem de 40 de zile in Africa de Sud, sunt fericita sa va aduc povestea marelui castigator! Long Live THE King! Sawubona, Romania!" a spus Oana Tache. 

Sunt celebru, scoate-ma de aici! a situat PRO TV pe primul loc in topul audientelor cu toate cele 21 de editii difuzate. La nivelul publicului comercial, audienta medie inregistrata in cele 3 saptamani a fost de 14.9 puncte de rating si 30.7% cota de piata, in timp ce televiziunea situata pe locul doi a inregistrat un rating mediu de 2.5 ori mai mic, de 6.0 puncte, si 12.3% share. 

Catalin s-a remarcat de-a lungul competitiei drept un bun organizator, descurcaret, plin de initiativa si practic. El a dovedit ca este un om onest si foarte deschis, care nu ascunde nimic din ceea ce gandeste. In cele 21 de zile petrecute in jungla i-a fost descoperita si partea sensibila, lucru care este surprinzator in momentul in care ne gandim la Moartea din Carpati. Catalin a demonstrat ca este romanul autentic, surprinzator, simpatic, omul pe care oricine se poate baza.

“La final, in minutele in care am ramas singur in tabara, ma gandeam: Ba, ai innebunit? Ziceam in capul meu: sunt Regele junglei. Vorbeam singur si nu-mi venea sa cred ca sunt Regele junglei, incercam sa ma conving. Am tipat o data, mi-am bagat in cap ca sunt regele. Si, cand o sa ajung in tara, o sa ma simt mandru, foarte frumos a fost!” a declarat Catalin Morosanu.

El a luptat pentru acest titlu inca de la inceput, a dovedit ambitie si a dus la bun sfarsit toate probele la care a fost supus. Pe parcursul celor 21 de zile in care a stat in tabara din jungla africana, el a trecut prin cinci Provocari ale junglei, trei probe Comoara din cufar si a reusit sa-si impresioneze colegii prin gesturile de altruism pe care le-a facut.

Sunt celebru, scoate-ma de aici!, cel mai asteptat reality-show al inceputului de an, este show-ul care a doborat noi recorduri pe piata televiziunilor din Romania, fiind singura productie de televiziune din Romania transmisa timp de 21 de zile LIVE, in fiecare seara. 




ȘTIRI SIMILARE

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies